Marți, 28 Septembrie 2010, a avut loc in Biblioteca Universităţii Dimitrie Cantemir din Targu Mures dezbaterea pe marginea studiului de cercetare cu tema: “Alternative de optimizare şi eficientizare a Aeroportului Transilvania Targu Mures”, realizat de Colectivul de cercetare, condus de Conf. univ. dr. Mircea Simionescu.
Studiul are ca scop inițial identificarea realităților de fapt, in ceea ce privește legislația, strategia şi demersurile realizate de-a lungul anilor de proprietarul aeroportului, prin utilizarea de fonduri publice. Scopul in sine al studiului se axează pe prezentarea faptica a masurilor de eficientizare a activității aeroportului, prin utilizarea capacitaților disponibile, fără modificări de infrastructura, dotare şi personal. Aspect care duce la eliminarea subvenției Consiliului Județean Mures, pentru finanțarea aeroportului, realizarea unui profit de aproximativ 1.000.000 lei/an, dar şi scăderea subvenției din fondurile Consiliului Județean Mures pentru funcţionarea instituțiilor de cultură subordonate.
O a doua variantă de eficientizare a activității Aeroportului Transilvania Targu Mures precizata in studiu, ca platforma multinodala, cu deservirea unui număr sporit de pasageri implică dezvoltarea infrastructurii, dotări, creșterea numărului de personal şi fonduri in majoritatea lor identificate de la nivelul UE, disponibile pentru Romania.
Studiul se vrea un instrument de baza in evaluările atuurilor din mâinile Consilierilor Județeni Mures, in scopul vădit de a stabili cele mai eficiente forme de relansare economica regională, prin utilizarea aeroportului mureşan ca şi catalizator.
Studiul este perfectabil, fiind disponibil tuturor Consilierilor județeni şi municipali, care din diferite motive nu au putut onora invitația Conducerii Universităţii Dimitrie Cantemir Targu Mures, de a participa la dezbatere, fiindu-le remis pe suport electronic.
Conducerea Aeroportului Transilvania Targu Mures,
28 Septembrie 2010

Aeroportul International Transilvania
Web design realizat de Orice Media